O funcție de conducere atât în mediul privat, cât și la stat implică responsabilități mai mari decât ale unui simplu angajat, dar adesea aduce și o remunerație pe măsură. Salariul pe care un patron îl oferă celui care îi dirijează afacerea îl privește, dar atunci când vorbim despre bugetari, subiectul devine de interes public. Gândul a consultat recentele declarații de avere ale unor funcționari publici, pentru a vedea cât câștigă șefii Caselor de Pensii din România.
Cei mai mulți funcționari publici și-au depus declarațiile de avere din ultimul an, așa cum o cere legea. Dincolo de bunurile pe care le dețin, aceștia și-au făcut publice și salariile încasate pentru funcțiile pe care le ocupă.
Gândul a urmărit, în ultimele declarații de avere depuse, ce venituri lunare au directorii Caselor Județene de Pensii, dar și șefa Casei de Pensii a Municipiului București, Cristiana Dumitrescu.
În mod surprinzător, aceasta nu are cel mai mare salariu comparativ cu cei care ocupă poziții similare. Cristiana Dumitrescu câștigă de la Casa de Pensii pe care o conduce 7.043 de lei, ceea ce o situează în topul directorilor cu salarii bune din sistem.
Șeful Casei Județene de Pensii Covasna, Traian Nicolae Ciotloș, are o indemnizație lunară mai mare, acesta încasând lunar 7.218 lei. La fel și șefa Casei Județene de Pensii Alba, Cornelia Miclea, care în fiecare lună primește 7.138 de lei.
Cel mai bine plătit director al unei Case de Pensii este din Mureș. Directoarea executivă a Casei Județene de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe, are un salariu de 11.654 de lei.
Eugenia Neagoe face parte din conducerea casei de pensii din Mureș de zece ani, perioadă în care a ocupat aceeași funcție.
Șefa de la Mureș câștigă de două ori mai mult față de directoarea de la Casa Județeană de Pensii Gorj. Vasiliana Mircea Dafinescu este plătită lunar pentru funcția pe care o are cu 5.013 lei, un salariu mic față de sumele pe care le iau directorii din poziții similare din alte județe.
Pe lista directorilor de Case de Pensii cu salarii modeste, dacă ne raportăm la cât câștigă șefi în poziții similare din alte județe, figurează și directorul Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, care este plătit cu 5.179 de lei pe lună.
Dacă cel mai mare salariu de director de Casă de Pensii este încasat în Mureș, pe locul doi într-un top al indemnizațiilor este Tatiana Zaharia, directoarea executivă a Casei Județene de Pensii Călărași, care are un venit lunar de 9.898 de lei.
CITEȘTE ȘI:
Sărăcie cruntă în rândul pensionarilor: 1,31 milioane de români au primit o pensie sub 1.000 de lei